Programul ”Școala altfel” debutează din anul şcolar 2011 – 2012 şi
constă în derularea, la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, în
săptămâna 2-6 aprilie 2012, a unui orar special format doar din
activităţi cu caracter non-formal. Simultan se organizează fazele
naţionale ale olimpiadelor şcolare.
Programul își propune implicarea, deopotrivă, a elevilor și a
dascălilor, în activități nonformale, interesante, care să le valorizeze
talentele, preocupările extra-şcolare şi competenţele în domenii cât
mai diverse şi interesante.
Clopoţelul “Şcolii Altfel” va suna, pentru prima dată, în 2 aprilie
2012. Va suna pentru un altfel de orar, pentru activităţi care exced
curriculumul naţional şi care, sperăm, vor aduce plus-valoare întregii
comunităţi şcolare: competenţe, coeziune, spirit de echipă şi, nu în
ultimul rând, un zambet elevilor şi dascălilor implicaţi.
Partenerii MECTS în acest demers sunt numeroși. În primul rând, e
fiecare dascăl şi elev din România. Totodată, ne bucurăm de sprijinul
structurilor reprezentative ale elevilor, prin intermendiul Consiliului
Naţional al Elevilor, dar şi al organizaţiilor non-guvernamentale care
s-au implicat direct, prin proiecte implementate voluntar şi gratuit la
nivelul şcolilor.
Lista ONG-urilor care au venit până acum în sprijinul Programului
”Școala altfel” şi proiectele propuse de acestea se regăsesc în meniul
“Listă ONG”. Vă invităm să vă informaţi despre proiectele lor şi să îî
contactaţi, dacă doriţi să le implementați şi în şcoala dumneavoastră.
Mult succes!
Precizări:
1. ONG-urile îşi vor putea înscrie proiectele până la data de 24.02.2012, ora 10:00.
2. În
perioada 2-6 aprilie 2012, Ministerul Educației, Cercetării,
Tineretului și Sportului organizează fazele naționale ale olimpiadelor
școlare pe discipline de învățământ și, după caz, ale concursurilor
școlare.
3. Pentru alte informaţii ne puteţi contacta la adresa de e-mail scoalaaltfel@medu.edu.ro.
AVETI AICI SI CATEVA IMAGINI CU ACTIVITATILE ORGANIZATE IN PROGRAMUL: SCOALA ALTFEL DE LA HORODNIC DE JOS SCOALA NR.1 I.G.SBIERA:
Fetele din clasa aVIII-a A au incantat publicul cu un dans modern de nota 10
AVETI AICI SI CATEVA IMAGINI CU ACTIVITATILE ORGANIZATE IN PROGRAMUL: SCOALA ALTFEL DE LA HORODNIC DE JOS SCOALA NR.1 I.G.SBIERA:
Fetele din clasa aVIII-a A au incantat publicul cu un dans modern de nota 10


















is fenomenale se pricep.
RăspundețiȘtergere